Domn Tănase, cât costă un kilogram de DREPT?

Este indiscutabil că « constituţia noastră, este în stare să ne apere oricând de răul evident, care este puterea necontrolată… Dar ea nu poate să ne apere, în cazul în care noi nu avem curaj şi cumpăt, pentru a ne apăra pe noi înşine. »*

* Din opinia separată a judecătorului Curţii Supreme a SUA Thurgood Marshall pe cauza UNITED STATES V. SALERNO, 481 U. S. 739 (1987)
“….Our Constitution, whose construction began two centuries ago, can shelter us forever from the evils of such unchecked power….But it cannot protect us if we lack the courage, and the self-restraint, to protect ourselves.”

Acest adevăr a fost proclamat şi de Curtea Constituţională a RM în Hotărârea Nr. 2 din 19.02.2004 privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art. 416 şi art. 444 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, când comuniştii au incercat să impună monopolul serviciilor avocaţiilor în Curtea Supremă de Justitiţie.

« Constituţia oferă persoanei libertatea de a alege modalitatea de apărare şi posibilitatea de a se apăra prin toate mijloacele prevăzute de lege.
Drepturile şi libertăţile fundamentale pot fi supuse unor restrîngeri, expres reglementate de art. 54 din Constituţie. Restrîngerile aplicate de legislator trebuie însă să respecte principiul proporţionalităţii cu situaţia care le-a determinat şi să nu aducă atingere existenţei drepturilor sau libertăţilor. »

« Un principiu de bază consfinţit în Constituţie este principiul universalităţii, conform căruia cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea (art. 15).
Atît Constituţia ţării, cît şi tratatele internaţionale cu privire la drepturile omului statuează principiul egalităţii tuturor în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare.
4. Potrivit art. 20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

La aceiaşi opinie ajunge Curtea Constituţională a RM în Hotărârea Nr. 16 din 9.07.2005 privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art. 421, art. 433 alin. (1), art. 452 alin. (1) şi art. 455 alin. (3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova

« Potrivit art. 26 din Constituţie, dreptul persoanei la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale; părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu în tot cursul procesului.
Astfel, dreptul la apărare este un drept fundamental, garantat, care poate fi exercitat de către orice persoană în mod independent şi liber. »

Dreptul de a fi asistat de un avocat este un DREPT, dar nu obligaţie. La fel dreptul la apărare poate fi exercitat în mod independent şi liber.

Justiciabilii pot alege între avocaţi şi reprezentanţi prin procură, persoane în care au încredere.

În acelaşi context Curtea Constituţională moderează euforia parlamentarilor (comunişti) privind practica Occidentului (citat) :

“În Republica Moldova se atestă o altă realitate.”

Argumentele frumoase a le lui Alexandru Tănase sunt lipsite de seriozitate şi fundament, or avocaţii în Republica Moldova sunt parte a « sistemului » şi mulţi din ei sunt foşti Procurori, legea oferindu-le privilegii în obţinerea licenţii, deşi, fără a atinge orgoliul ultimilor, sunt slabi specialişti în materie civilă, din specificul ocupaţiei, fiind ocupaţi permanent numai în procese penale, iar încercarea lor de a participa pe cauze civile, se soldează des cu condamnarea Republicii Moldova la CEDO. (cauza Dacia către Moldova, Ipteh către Moldova, etc…)

În mod evident avocaţilor le este specifică « solidaritatea de breaslă », şi justiciabilul nu va reuşi nici când să demonstreze vinovăţia avocatului, pentru dosarul pierdut.

Este la fel lispită de fundament şi seriozitate afirmaţia că anume « procuriştii » incompetenţi crează probleme justiciabililor. Din contra « procuriştii » competenţi crează « probleme » Avocaţilor, Judecătorilor, Procurorilor când se luptă contra abuzurilor acestora, atât la nivel naţional, cât şi cel internaţional.

Or nu “procuriştii”, dar Procurorii şi Judecătorii sunt de vină în condamnarea Republicii Moldova la CEDO în nenumărate cazuri.

Din practica mea modestă, dar suficientă pentru a analiza situaţia, şi din practica colegilor mei, pot conclude că nu “procuristii” complică viaţa justiciabililor, dar JUDECĂTORII. Cea mai principală este NEDORINŢA magistraţilor de aşi exercita atribuţiile şi lipsa de răspundere pentru hotărârile absurde şi ilegale. Judecătorii au transformat procesul într-o metodă de « tortură morală », prin încălcarea termenilor rezonabile, prin rejudecarile abuzive, când dosarele fac câte 3-4 cercuri (prima instanţă – apel – prima instanţă.). Nici un buget al cetăţeanului nu va rezista la aşa un « business » comun a avocaţilor şi judecătorilor.

Nu avocaţii şi nu “procuriştii” judecă, dar JUDECĂTORII, şi instanţa (judecatorul) are ROLUL DIRIGUITOR în PROCESS!

Cât priveste avocaţii, ei sunt acei care au facut LOBBY la acest proiect de lege, pentru a obţine MONOPOLUL la serviciile de asistenţă juridică. Într-un sistem liberal, lipsa de concurenţă, nu aduce nici când la sporirea calităţii serviciilor, dar la majorarea tarifelor, şi încălcări evidente ale drepturilor clienţilor.

În final remarc, că Dreptul de a fi asistat de un avocat este un DREPT, dar nu obligaţie. Şi nici o lege nu ne poate impune să accedem doar la un serviciu, sau să ne restrângă în dreptul de a alege în în mod independent şi liber mijloacele de apărare !